Rumunia w latach 1923-1924 w opiniach polskiego dyplomaty Feliksa Chiczewskiego
Streszczenie
În perioada interbelică România se învecina cu Polonia. Această
vecinătate era susţinută de alianţa militară din anul 1921. Drept urmare,
ministerul polonez al Afacerilor Externe era interesat de România. În
anul 1923, a avut loc prima întâlnire a diplomaţilor polonezi din
aşa-numitul Grup Balcanic. Dezbaterile au avut loc în Bucureşti, iar
printre diplomaţi s-a aflat Consulul R.P. de atunci la Bucureşti – Feliks
Chiczewski. El a prezentat situaţia economică a României şi condiţiile
dezvoltării colaborării polono-române. În anii următori şi-a continuat
activitatea de observator experimentat al acestor relaţii. Anul 1924
a oferit posibilitatea de a compara situaţia economică a României raportată
la perioada dinainte de I război mondial. Consulul polonez sublinia
că România până în anul 1914 se caracteriza printr-o dezvoltare economică
relativ bună. Războiul a adus distrugeri şi slăbirea economică a statului.
În ciuda acestui fapt, a acordat o mare atenţie potenţialului economic
ce reieşea din vecinătate şi alianţe.
Aproape standard, MAE polonez a elaborat un raport economic şi
l-a tipărit în buletinul său, colportându-l ca anexe la săptămânalul „Industrie
şi Comerţ”. Printre acestea se afla şi raportul lui Feliks Chiczewski.
El s-a referit la: agricultură, industrie, finanţe, comerţ, comunicaţii,
fiscalitate, politica economică a guvernului român. A atras atenţia asupra
costurilor întreţinerii şi creşterea lor în raport cu anul 1914.
În raportul din anul 1924 consulul polonez a descris situaţia emigraţiei
poloneze din România, care s-a configurat în perioadele postinsu recţionale. Atrăgea atenţia asupra grupurilor de polonezi aşezaţi în România,
veniţi în scopul realizării unor activităţi economice: construirea
de căi ferate, dezvoltarea industriei sticlei sau a ţiţeiului. Era interesat de
viaţa culturală a polonezilor aşezaţi aici, de posibilităţile funcţionării lor
din punct de vedere economic şi cultural. Prognoza şi dezvoltarea contactelor
economice polono-române, deşi nu prevedea venirea de muncitori
polonezi, ci doar de intelectuali care ar putea reprezenta firme concrete.
Sublinia atitudinea puţin binevoitoare a guvernului român care nu vedea
cu ochii buni noii imigranţi.
Totuşi relaţiile polono-române erau limitate în ceea ce priveşte
posibilităţile dezvoltării economice ca urmare a problemelor interne ale
ambelor ţări precum şi a marii crize economice ce se apropia. Efectul
a fost un mai mare schimb comercial în domeniul industriei de armament,
dar şi aici au apărut obstacole datorită ofertei limitate a întreprinderilor
poloneze şi posibilităţilor reduse de creditare. Un obstacol îl reprezenta
şi tot mai evidenta orientare a României către alianţa cu Germania
şi creşterea comenzilor în această ţară.
Feliks Chiczewski (1889-1972?) a fost consul al Poloniei în Galaţi,
în anii 1920-1922, iar apoi, din 1922 până în 1928, în Bucureşti. După ce
a părăsit România, de la 1 octombrie 1928 a lucrat la reprezentanţa diplomatică
a R.P. la Bruxelles. Pe urmă, de la 1 iunie 1934 a fost consul la
Consulatul onorific al R.P. la Bruxelles. Apoi a fost consilier al MAE, iar
de la 1 noiembrie 1934 consul la Consulatul R.P. din Leipzig. Acolo s-a făcut
remarcat prin salvarea a aprox. 1300 de evrei, adăpostindu-i în Consulatul
polonez, în noaptea de 27 spre 28 octombrie 1938.